De ce Pana mea?

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email

În urmă cu cinci ani, pe 21 noiembrie 2015 am leșinat în casă fără vreun motiv anume, cel puțin aparent. Făceam un ceai și citeam un articol pentru detoxifierea ficatului.

Am început să nu mai văd, să numai aud și să nu îmi mai simt corpul. Am apucat să îi spun iubitului meu de atunci doar că mie mi-e rău. Și m-am întins de bună voie pe gresia din bucatarie. Sleită de puteri.

Am leșinat. Am fost inconștientă în jur de 30, 40 de secunde. A fost ca un vis conștient în care niște ființe oarecum umane, (aveau bărbiile mai alungite față de noi) stăteau deasupra capului meu și mă certau. Doi bărbați și o femeie se uitau la mine și efectiv zbierau certându-mă. Nu mai știu exact ce au zis. Locul pe care l-am visat sau în care am plecat era alb și de o energie foarte mare. Atât de mare încât atunci când mi-am revenit din leșin, mă simțeam de parcă am picat din cer. Parcă aș fi căzut de la etaj. Am deschis ochii, inima îmi bătea foarte tare, simțeam că îmi arde corpul, m-am ridicat brusc, speriată și mi-am întrebat iubitul ce am pățit?
………………………………………………………………………………

În actele medicale a fost scris că a fost un simplu leșin. Pentru mine a fost schimbarea vieții.
Din acel moment, am început să simt tot, altfel. Ce se vede și ce nu se vede. Atât cât pot eu și de la niveul meu. Parcă a început să mi se deschidă subconștientul ca o floare și să iasă tot ce băgasem acolo, fără să fiuconștientă. Suferință, panică, traume, frici. Toate astea m-au copleșit.

Din punct de vedere fizic, medicii nu mi-au descoperit nimic. Și m-am analizat peste tot. Dar psihic și mai ales emoțional am fost varză, varză, varză. Aveam nevoie clar de un psihoterapeut. Și m-am dus.

Și nu doar la psihoterapie, ci la toate cursurile care îmi cădeau în mână sau pe care le descopeream. Pastile nu am vrut sa iau nicio clipă. În toată zăpăceala mea, știam că pastilele nu vor face decât să îmi amorțească suferința, nu să mă vindece.

Totuși…de ce pana mea?

Pentru că în căutarile mele către a înțelege ce mi s-a întâmplat cu adevărat am început să văd și să găsesc pene pe jos, peste tot pe unde mergeam. Pene de porumbel. Pe prima am luat-o din Câmpulung. Eram cu grupul de dans, venind dintr-o tabară. Și pentru mine pana aia a fost un semn că Divinitatea mă susține și fără cuvinte.

Semne pentru momentele când mă simțeam copleștită de ce trăiam în interiorul meu și când lupta cu răbdarea devenea din ce în ce mai grea.
Semne că POT să duc ceea ce mi se întâmplă și că o sa fie bine. Și am început practic să colectionez pene. Așa a luat naștere și numele blogului meu: panamea.net.

Pe scurt…sunt un om de televiziune, care apare în fața oamenilor, vorbindu-le despre sport. Și îmi place al naibii de mult ce fac. Dar mai știu că ceea ce se vede, NU e tot ceea ce SUNT. Și nu e valabil doar pentru mine, ci pentru noi toți.

Suntem măreți, al naibii de măreți și legați unii de alții, ca niște frați și surori. Nu degeaba ne-am întâlnit cu toții pe planeta Pământ. Și mai știu că pot să îmbin ceea ce nu se vede cu ceea ce se vede. Și iese ceva mișto tare. Pe www.panamea.net o să descoperi începând de acum poveștile, descoperirile și conștientizările unui om ca tine…

Trimite-mi un mesaj